Echipa de Suport e unul dintre cele mai faine lucruri din compania noastră și o să vedeți mai jos de ce nu e nevoie să ne credeți pe cuvânt pentru asta.
Jobul lor e să rezolve problemele clienților care îi contactează. În fiecare email trimis ca răspuns la o problemă raportată, e inclus automat un formular de feedback prin care clientul poate evalua calitatea informației/soluției oferite și a comunicării. Continue Reading
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) oferă răspunsuri superficiale la solicitările Hostway România și contrazice propriul Contract pentru Înregistrare, publicat pe site-ul RoTLD.
Replica ICI la comunicatul emis de Hostway România în data de 08.03.2010 și intitulat Hostway România solicită schimbarea practicilor abuzive ale RoTLD, nu justifică politicile practicate de instituție și nu oferă rezolvări concrete la problemele aduse în discuție. Mai mult, ICI neagă existența unor practici proprii specificate chiar în Contractul pentru Înregistrare, public pe site-ul RoTLD. În continuare includem explicațiile ICI și răspunsurile Hostway România:
ICI: ICI NU CONCUREAZĂ PROPRII PARTENERI PRIN VÂNZAREA DIRECTĂ DE DOMENII, deoarece, pe de o parte, Institutul oferă o reducere de 30% tuturor partenerilor săi (lista lor este afișată pe www.rotld.ro), iar pe de altă parte, practică un preț de vânzare mai mare decât al partenerilor. De asemenea, ICI nu a făcut și nu va face publicitate privind furnizarea de servicii de înregistrare domenii.ro, așa cum fac partenerii săi.
– Reducerea de 30% acordată partenerilor presupune degrevarea RoTLD de orice altă responsabilitate, în afară de înregistrarea efectivă a domeniului în baza de date. Costurile se transferă, astfel, disproporționat către parteneri, care sunt obligați să asigure consultanță, suport tehnic, servicii de facturare și promovarea serviciului dar pot reține doar 30% din prețul domeniului.
– ICI nu își concurează partenerii doar în privința domeniilor, ci are și o oferta publică de vânzare servicii de hosting: http://www.rnc.ro/new/hosting.shtml. Web hostingul reprezintă, de fapt, principala sursă de venituri pentru o mare parte dintre partenerii RoTLD, în condițiile în care vânzarea de domenii nu constituie, de fapt, un model de afacere sustenabil, din cauza practicilor abuzive ale instituției.
– Prețul de vânzare al domeniilor, practicat de ICI, nu poate fi considerat mai mare decat al partenerilor, ci doar mai mare decât prețul la care cumpără partenerii domeniile. Partenerii sunt liberi să își stabilească prețurile finale în funcție de strategia și costurile proprii. Continue Reading