Easyhost Easyhost Easyhost Easyhost Easyhost

Cum a fost la Cariere v2.0

Aici, la Hostway România, ne place când întâlnim oameni aflaţi la început de drum, dar la fel de pasionaţi de meserie precum suntem noi. Oriunde şi oricând se iveşte ocazia de a susţine studenţii în dezvoltarea unei cariere în IT, suntem acolo pentru a le povesti şi a le pune la dispoziţie resursele necesare de învăţare, fie că sunt sesiuni de training sau internship-uri în cadrul companiei.

În acest sens, recent, colegii noştri Lucian Ghindă (Research&Development Manager) şi Paul Apostol (Director Tehnic) au fost invitaţi la conferinţa Cariere v2.0 – aflată deja la a doua ediţie -, organizată de Asociația de Studenți de la Facultatea de Matematică și Informatică.

Lucian şi Paul au vorbit studenţilor despre cum se întâmplă lucrurile, ce tehnologii şi programe se dezvoltă în departamentele pe care le coordonează fiecare şi ce oportunităţi de învăţare sau de angajare există. Au povestit, de asemenea, despre cum se desfăşoară procesul de training în interiorul companiei. Interacţiunea cu studenţii a avut un vibe bun de ambele părţi.

Ce spun colegii noştri: „Am ajuns de dimineață, pentru că ne-am propus să ascultăm toate prezentările firmelor dinaintea noastră și să ne adaptăm ceea ce spunem la cei care sunt în sală. Am văzut o sală destul de interactivă, dinamică și interesată de oportunitățile oferite de fiecare companie prezentă”.

În ceea ce priveste oportunitățile oferite de Hostway România, colegii noştri le-au recomandat două lucruri foarte importante:

1. Îndrăznește să ne scrii. Dacă vrei să programezi sau să lucrezi în partea de networking sau systems, să creezi ceva, dacă pur și simplu vrei să înveți ceva în oricare din aceste domenii, scrie direct și liber la jobs[@]hostway punct ro.

2. Ne adaptăm împreună. Avem procese croite în funcție de nevoile tale, din momentul în care aplici până în momentul în care vei avea ocazia să lucrezi cu clienți reali.

Am acoperit multe alte lucruri interesante despre care credem ca ar trebui să rămână un mic material didactic pentru studenţii care doresc să vină la noi în companie. Prin urmare, punem şi pe blogul nostru prezentarea pe care am susţinut-o în cadrul Cariere v2.0.

Vizualizează mai jos prezentarea Hostway România de la Cariere v2.0.

Hostway career event – intro presentation from Hostway Romania

 

Dacă mai ai colegi interesaţi de ceea ce i-am putea învăţa aici la Hostway, le poţi trimite şi lor prezentarea noastră 🙂 .